loading

Prezentul document conține principii și reguli privind folosirea și accesarea serviciilor medicale în cadrul Centrului Medical BUZATU SRL (denumit în continuare, prescurtat, ”CMB”).

Precizăm că prezentul document poate suferi modificări în funcție de evoluțiile legislative sau dezvoltarea serviciilor pe care le oferim, caz în care ultima variantă aplicabilă va fi postată pe pagina noastră web.  Este obligația Pacienților să consulte pagina web a CMB (https://clinica.centrulmedicalbuzatu.ro/) pentru verificarea ultimei variante actualizate a prezentului document, de fiecare dată când solicită/accesează un serviciu medical. 

Prezentul document prezintă principiile și regulile principale pe care trebuie să le respecte orice pacient care dorește să beneficieze de servicii medicale ale CMB. El conține reguli minimale, care se completează cu prevederile legislației în vigoare și cu clauzele contractului încheiat. În cazul în care există contradicții între prevederile prezentului document și prevederile din contractul încheiat cu pacientul, prevederile contractuale vor fi aplicabile. 

CMB respectă principiul egalității de tratament față de toți pacienții, fără discriminare bazată pe criterii de naționalitate, rasă, culoare, sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, etnie, religie, afiliere sau opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală sau orice alte criterii.

Prin efectuarea programării, respectiv prin prezentarea în incinta CMB și acceptarea înregistrării în lista de pacienți a CMB pentru efectuarea unui serviciu medical, orice pacient își exprimă implicit acordul pentru respectarea acestor termeni și condiții generale și totodată că a luat cunoștință de Nota de informare privind protecția datelor personale.  Pentru evitarea interpretării contrare, CMB precizează că prestarea serviciilor medicale este condiționată de acceptarea acestor termeni și condiții generale și de confirmarea informării efectuată prin Nota de informare privind protecția datelor personale, iar în lipsa acordului deplin al pacientului față de întregul conținut al acestora, serviciile medicale nu ar putea fi prestate;  prin urmare, întotdeauna se va considera că un Pacient care solicită un serviciu medical din partea CMB a acceptat toate clauzele prezentului document și a confirmat că a fost informat prin Nota de informare privind protecția datelor psreonale, pentru că altfel CMB nu acceptă prestarea serviciului medical. 

  1. Definiții

1. Acordul pacientului informat: Consimțământul pacientului în vederea prestării serviciilor medicale, în forma prevăzută de Anexa 1 la Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1411/2016.

2. Aplicatia Contul Meu:  Sistem infomatic gestionat de CMB prin intermediul caruia Pacientii isi pot vizualiza dosarul medical electronic, informatii privind situatia financiara in raport cu CMB, inclusiv efectuarea plăților, progrămari etc.

3. Asigurat:   Pacient care solicită/accesează servicii medicale decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, inclusiv Casele județene de asigurări de sănătate.

4. Asigurat Privat:   Pacient care acceseaza servicii medicale în baza unei Asigurari Private de Sanatate.

5. Asigurător Privat:  Societate comerciala care se obligă să plătească parțial sau integral costul serviciilor medicale de care a beneficiat un Asigurat Privat, în schimbul unei prime de asigurare.

6. CAS:   Casa de Asigurari de Sanatate.  VOI VEȚI LUCRA DOAR CU CJAS TIMIȘ ?

7. Contract:  Convenția dintre Pacient si CMB cu privire la prestarea seviciilor medicale, cuprinzând contract de prestări servicii medicale, oferta comercială acceptată de pacient în mod expres (prin semnatura olografă sau electronică aplicată conform Legii nr.455/2001 sau prin intermediul aplicațiilor/portalurilor CMB) sau tacit (prin simpla acceptare a serviciilor medicale ale CMB), alte documente după caz. 

8. Nota de informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal:  Document prin care Pacientul este informat cu privire la modalitatea de prelucrare a datelor sale personale și cu privire la drepturile sale din perspectiva protecției datelor personale.

9.  Pacientul:   Persoana care utilizează Serviciile medicale ale CMB.

10.  Pacient Abonat (sau, simplu, Abonat):  Pacient care solicită și accesează servicii medicale în baza unui abonament de servicii medicale, inclusiv acte de adeziune și contracte individuale. 

11. Personalul CMB:   Angajații, consultanții și colaboratorii de orice fel ai CMB, precum și orice persoană care prestează servicii în numele și/sau pe seama ori pentru CMB. 

12. Servicii medicale:   Serviciile medicale prestate Personalul CMB.  

13. Website:  Site-ul https://clinica.centrulmedicalbuzatu.ro/.

  1. PRINCIPII GENERALE APLICABILE TUTUROR PACIENȚILOR

1. Serviciile medicale se prestează pe bază de programare, care poate fi realizată pe cale telefonica la nr.:  0722.516.349, disponibil conform programului comunicat pe website, 

programare online prin intermediul website-ului sau programare directă la recepția CMB. Programarea poate fi decalată în altă zi numai în situații excepționale, de ex. în cazurile în care Personalul CMB acordă îngrijiri în situații de urgență / cazuri strict prioritare din punct de vedere medical sau în cazuri care reclamă atenție și/sau supraveghere medicală sporită datorită particularităților specifice. În caz de decalare a programării, Pacientul va fi informat în cel mai scurt. 

2. De regulă, Serviciile medicale pot fi prestate de CMB / accesate de Pacienți de luni până vineri în intervalul orar 8.00 – 20.00, în condițiile comunicate periodic de CMB, disponibile pe website.  Pacienții sunt obligați să respecte programul CMB. 

3. Transmiterea notificărilor, facturilor, corespondenta purtata cu Pacientul de catre reprezentantii CMB, se va face la datele de contact mentionate în Contract, care pot fi actualizate periodic prin declarațiile Pacientului comunicate către CMB.  CMB va avea în vedere ultimele date de contact comunicate de Pacient, care vor fi utilizate pentru comunicări legate de toate serviciile medicale solicitate de respectivul Pacient (inclusiv, cele solicitate prin contracte anterioare ultimei declarații de actualizare a datelor de contact). 

4. CMB poate efectua către Pacienți și comunicări de tip sms, mesaje WhatsApp sau e-mail, utilizând datele de contact comunicate de Pacienți.

5. CMB nu este autorizat ca Unitate de Primiri Urgențe, conform legii.  Pentru cazuri de urgențe medicale (conform definiției medicale: stare medicală sau chirurgicală, al cărei debut este brusc, care se manifestă prin simptome de o severitate suficientă și pentru care un medic prudent, care posedă cunoștințe medicale și care acționează cu bună-credință și în conformitate cu standardele medicale internaționale, ar considera că în lipsa acordării atenției medicale imediate ar duce la insuficiență fizică gravă sau chiar la decesul pacientului), este necesar ca persoana în cauză să se adreseze celei mai apropiate unități medicale cu profil de urgență. 

6. Serviciile medicale decontate de CAS sunt disponibile în limita fondurilor existente, la medicii declarați în contractele încheiate de CMB cu CAS si in conditiile comunicate de CMB la momentul accesării serviciilor.

7. Listele medicilor aflați în parteneriat cu CMB se pot modifica in mod unilateral de CMB, în functie de contractele incheiate de CMB cu medicii sau in functie de politica comerciala a CMB. Informatii despre accesul Pacientilor la medicii parteneri ai CMB si costurile serviciilor medicale prestate de catre acestia se pot obține de la registratura CMB. CMB poate renunta in mod unilateral la una sau la totalitatea listelor de medici.

8. În caz de neplată a serviciilor medicale, CMB va folosi toate metodele legale, inclusiv contractarea unor avocati, societati de recuperare creante specializate pentru recuperarea debitelor Pacientilor, deschiderea unor procese la instanțele de judecată competente, proceduri de executare silită.  Oricare din aceste demersuri va atrage cheltuieli, care vor fi recuperate de la Pacienții neplatnici sau de la aparținători / reprezentanții legali ai acestora, după caz.

9. În cazurile în care unii Pacienți consideră ca le-au fost încălcate drepturile, aceștia vor trebui să formuleze sesizări scrise către CMB la adresa email contact@centrulmedicalbuzatu.ro, la adresa poștală a CMB sau prin intermediul aplicatiilor / portalurilor CMB.  Toate sesizările vor primi număr de înregistrare și vor fi analizate cu atenție și vor primi un răspuns scris pe același canal de comunicare, în cel mai scurt timp cu putință în funcție de natura situației. Pacienții sunt rugați să nu facă presiuni asupra personalului din recepție / front desk pentru primirea cu mai mare rapiditate a răspunsului, întrucât aceste persoane nu au competențe în soluționarea sesizărilor și nu dețin informații concrete cu privire la stadiul soluționării acestora. 

10. În cazul serviciilor spitalicesti, fiecare Pacient, respectiv apartinator are obligația de a solicita si respecta Ghidul Vizitatorului, document disponibil la __________________.  

AȘ PROPUNE SĂ FIE O SECȚIUNE INCLUSĂ ÎN ACEST DOCUMENT

11. În temeiul principiului de drept conform căruia nimeni nu poate invoca necunoașterea legii, Pacienții au obligatia de a cunoaste si de a respecta toate dispozițiile legale aplicabile în forma aflată în vigoare la data solicitării și, ulterior, prestării serviciilor medicale, inclusiv (dar fără limitate la) Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, Legea nr.46/2003 a drepturilor pacientului și orice acte legislative conexe. Pacienții nu vor putea invoca, în nici o situație, necunoasterea legii și/sau faptul că CMB nu le-ar fi atras atenția în mod expres asupra unor prevederi legale aplicabile.

12. Ambele părți, Pacientii și CMB, vor respecta prevederile legale aplicabile referitoare la interzicerea mitei și corupției, nu vor oferi / promite / primi / solicita nicio mită (în bani sau alte beneficii) și nu vor accepta sau tolera astfel de situații în cazul în care iau cunoștință de ele pe orice cale.

13. Obligația medicală este o obligație de diligență.  CMB își propune să acorde întotdeauna servicii medicale la cele mai înalte standarde, dar este imposibil de garantat rezultatul serviciilor oferite.  Pacientul are întotdeauna dreptul să primească o a doua opinie medicală.

14.  În vederea efectuării înregistrărilor și prestării serviciilor medicale pentru Pacienți, în mod inevitabil, CMB prelucrează datele personale ale acestora și ale aparținătorilor, rudelor, reprezentanților legali, angajatorilor etc. (după caz), cu respectarea tuturor prevederilor legale și cu protecția acestor date personale.  Solicitarea serviciilor medicale și prestarea acestora este imposibilă fără prelucrarea datelor personale, sens în care Pacienții și celelalte persoane implicate direct sau indirect (aparținătorii, rudele, reprezentanții legali, angajatorii etc.) își exprimă acordul pentru prelucrarea datelor personale, informarea lor efectuându-se prin Nota de informare pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, disponibilă atât în recepția CMB cât și pe website și fiind presupusă a fi cunoscută și asumată de fiecare persoană interesată menționată mai sus. 

  1. REGULI  APLICABILE  TUTUROR  PACIENȚILOR

1. Pacienții Asigurați vor avea acces la servicii medicale decontate de CAS doar dovedind calitatea de asigurat prin prezentarea urmatoarelor acte (cumulativ): cardul de asigurat CAS, biletul de trimitere emis in conditiile CAS si cartea de identitate.

2. Asiguratii Privati vor putea accesa servicii medicale dovedind calitatea de asigurat privat, conditionat de validarea de catre Asiguratorul Privat a decontarii serviciilor asigurate si de prezentarea scrisorii de garatie.

3. Pacientii vor avea acces la specialitatile medicale in cadrul programului dedicat abonatilor  sau neabonatilor, in functie de calitatea pe care o detin si de prevederile contractului in baza caruia i s-a permis accesul la servicii. 

4. Accesul la servicii medicale, inclusiv eliberarea rezultatelor medicale, se poate face strict personal, dupa identificarea pacientului pe baza unui act de identitate cu fotografia pacientului. Pentru eliberarea rezultatelor catre o alta persoana decat Pacientul va fi necesară o procură notarială specială. În cazul pacienților fără discernământ, informatiile vor fi

prezentate apartinatorilor / reprezentantilor legali. 

5. Accesul la serviciile medicale și eliberarea rezultatelor medicale a unui pacient minor, se pot face numai dupa identificarea Pacientului și a aparținătorului care însoțește minorul (părinte sau tutore), cu prezentarea unor acte de identitate.

6. La fiecare accesare a serviciilor medicale se vor actualiza datele Pacientilor, în special telefon și e-mail, pentru asigurarea faptului că pot fi contactați. Pacientii straini trebuie să comunice date de contact (adresa si numar de telefon) de pe teritoriul României.

7. Informațiile referitoare la serviciile medicale și prețurile acestora, postate pe website, au doar scop informativ;  CMB se va strădui să facă actualizarea periodică a informațiilor de website, dar este posibil ca aceasta să nu coincidă cu modificările efective privind lista actualizată a serviciilor și a tarifelor aplicabile. Serviciile medicale și prețul acestora se vor determina întotdeauna, concret, prin contractul semnat cu Pacientul sau cu angajatorii/membrii de familie ai acestora.  Mai mult, Pacienții sunt atenționați prin prezentul document că în funcție de specificul fiecărui caz medical și de serviciile medicale efectiv oferite incadrul interactiunii cu medicii, costul final al serviciilor poate varia.  Pacientul are obligatia ca dupa fiecare serviciu medical sa verifice in receptie costul serviciilor prestate, respectiv dacă toate serviciile prestate sunt acoperite integral sau partial de abonament.

8. Pacientii sunt obligati să anunțe în prealabil în scris (inclusiv mesaj email) sau telefonic la recepție, cu minim 24 de ore, imposibilitatea de a se prezenta la o programare.  În caz de neprezentări neanunțate (cu minim 24 de ore înainte) repetate, CMB poate decide suspendarea prestării Serviciilor medicale acordate respectivului Pacient pentru o perioada de 2-3 luni, cu exceptia celor de Medicina Muncii.   In cazul serviciilor incluse in abonamente sau achizitionate sub forma de pachete, neprezentarea la programările efectuate fara informarea prealabilă a CMB cu minim 24 de ore înainte va conduce la achitarea consultatiei ca și cum ar fi fost prestată și eliminarea acesteia din pachetul de servicii accesat de Pacient (consultația nu va fi disponibilă pentru Pacient sub forma reprogramării).

9. Părinții, tutorii și reprezentantii legali ai copiilor minori au obligatia sa nu lase copiii nesupravegheati în incinta CMB.   CMB nu își asumă răspunderea pentru eventuale evenimente în care copiii se accidenteaza sau sunt vătămați în orice mod datorită neatenției tutorilor.

10. Pacientii care figureaza in evidentele contabile cu datorii / debite neachitate nu vor putea accesa niciunul dintre Serviciile medicale prestate de CMB, indiferent daca detin sau nu calitatea de Abonat sau Asigurat CAS/Privat. Această restricție se va menține până la plata debitului sau stingerea acestuia prin modalitățile prevpzute de lege.

11. Dacă Serviciile medicale de care Pacientul Privat sau Pacientul CAS a beneficiat nu sunt suportate de Asiguratorul Privat sau CAS, indiferent de motive, Pacientul este obligat sa achite el însuși contravaloarea serviciilor medicale, în termen de 48 de ore de la comunicarea primită în acest sens de la CMB.  Pacientul are și obligatia de a semna diferite documente (de ex., angajament de plată) pregătite în acest sens de personalul CMB.  Refuzul semnarii acestor documente poate determina refuzul CMB de prestare a serviciilor medicale.

12.  Reducerile comerciale se vor aplica numai în cazurile în care Pacienții plătesc direct contravaloarea Serviciilor medicale, fiind excluse decontările intermediul asigurarii private de sanatate si a asigurarii sociale de sanatate 

13.  Pacienții trebuie să respecte regulile de bună conviețuire socială, să manifeste respect, decență și politețe față de personalul CMB și de ceilalți Pacienți ai CMB.  Nu vor fi tolerate fapte, acte sau gesturi obscene, injurii, expresiile jignitoare sau vulgare, amenintari cu acte de violenta, acte de violență psihologică, deteriorarea, distrugerea sau sustragerea bunurilor CMB, acte care tulbură ordinea si linistea publica sau provoacă indignarea persoanelor, acte de natură să lezeze demnitatea si onoarea persoanelor.  Nu sunt tolerate nici acfte de denigrare a CMB.   În astfel de cazuri, CMB are dreptul să dispună ca Pacientul responsabil și/sau aparținătorii sau reprezentanții legali ai acestuia să părăsească de îndată incinta CMB.  După caz, în situații conflictuale și/sau de refuz al Pacientului și/sau aparținătorilor sau reprezentanților legali de a se conforma bunelor reguli de conviețuire, parsonalul CMB va putea solicita imediat interventia echipelor de interventie ale companiilor private de paza si protectie cu care aceasta colaboreaza, precum și interventia organelor de Poliție.   De asemenea, CMB va putea restrictiona pe viitor accesul oricarei persoane implicate in incident la serviciile medicale, precum și va putea rezilia unilateral orice contract anterior incheiat cu Pacientul sau in favoarea Pacientului.

14. Fotografiatul, inregistrarea video si audio sunt strict interzise în incinta CMB, fara permisiunea prealabila scrisa a oricăror și tuturor persoanelor vizate direct sau indirect (alți Pacienți, aparținători, vizitatori, personalul CMB).  Pacienții sunt avertizați că prin astfel de acte se încalcă dreptul la protecția datelor personale, ceea ce va atrage răspunderea legală, putându-se ajunge la amenzi foarte consistente și la plata de daune materiale și morale, după caz.

15. Suspendarea furnizarii Serviciilor medicale poate interveni în următoarele situatii, exemplificativ: 

  1. Pacientul are întârzieri mai mari de 48 ore la plata facturilor emise; 
  2. Pacientul și/sau aparținătorii sau reprezentanții legali ai acestuia nu respectă regulile de conviețuire socială, respectiv sunt săvărșite fapte de natura celor indicate la pct.13 din prezenta secțiune C; 
  3. Pacientul și/sau aparținătorii sau reprezentanții legali ai acestuia se afla intr-o situatie litigioasa cu CMB (respectiv, litigiu înregistrat la instanta de judecata sau orice alt tip de plangere formulata de catre Pacient care ar putea aduce prejudicii majore CMB, de ex., plângere penală, contravențională, plângere la o autoritate publică etc.); 
  4. în alte cazuri prevazute expres in contractul semnat de catre Pacient cu CMB sau în lege.

16. În cazul analizelor / investigatiilor pentru care este necesar acordul expres exprimat în scris sub forma de consimțământ medical, lipsa semnăturii pacientului de pe formularele specifice echivaleaza cu lipsa consimțământului, caz în care Serviciile medicale solicitate nu vor fi prestate (sau, după caz, vor fi oprite la momentul în care apare necesitatea exprimării consimțământului medical).

17. Lista actualizată a tipurilor de servicii medicale, tipuri de abonament (exemplificativ), lista medicilor și orarele disponibile se află la recepția CMB și pe website. 

18.  Programările sunt efectuate pe baza unor estimări legate de timpul mediu de prestare a serviciilor medicale solicitate de Pacienți pentru ziua respectivă, însă CMB nu poate garanta că orele de programare vor putea fi respectate cu strictețe în fiecare situație.   Pacienții sunt informați prin prezentul document că programarea pentru o anumită oră nu garantează începerea prestării serviciului medical exact la ora respectivă și că există timpi medii de așteptare pentru fiecare tip de serviciu medical în parte, cu privire la care se pot primi informații detaliate de la recepția CMB.

  1. REGULI  SPECIFICE  PENTRU  PACIENȚII  ABONAȚI

1. AbonaȚii au acces la servicii medicale incluse în prețul de abonament ”gratuite” (sau pentru preț special cu reducere la anumite servicii medicale speciale) în cadrul programului dedicat abonatilor, conform prevederilor din contractele încheiate direct cu Abonații sau încheiate în favoarea acestora dar cu o altă persoană fizică sau juridică care își asumă plata serviciilor pentru Abonați (angajator, angajatorul soțului/ sotiei/ copilului acestora, rude etc.). Abonatul nu poate invoca necunoașterea anexelor la contract cuprinzand lista de servicii medicale incluse integral sau cu reducere în abonamentul său.

2. Accesul Abonaților la alte servicii medicale decât cele incluse în abonament se va putea face doar cu achitarea serviciilor la prețului acestora, conform tarifelor CMB.

3. Abonatul are obligația de a solicita personalului CMB, înainte de primirea oricărui serviciu medical, toate informațiile cu privire la costul serviciilor medicale solicitate și clarificări cu privire la includerea sau neinluderea acestora în abonament, în măsura în care aceste aspecte îi sunt neclare.  După prestarea serviciilor medicale, costurile acestora nu mai pot fi puse în discuție de Pacient, omisiunile de informare din partea Pacientului sau înțelegerea greșită din partea Pacientului nefiind imputabile CMB. 

4. În cazul în care Abonatul solicită prestarea serviciilor în alte condiții decât cele descrise în contract (inclusiv anexele acestuia) sau decât cele comunicate de CMB pe altă cale, Abonatul va fi obligat la achitarea tuturor serviciilor prestate, la preț întreg sau cu discount (după caz, conform politicii de prețuri a CMB), indiferent dacă acestea erau sau nu incluse în abonament.

5. Pentru accesarea serviciilor incluse în abonament, gratuit sau cu discount, poate fi necesara prezentarea unui bilet de trimitere eliberat de un medic al CMB, conform anexei la contract. Medicul CMB va recomanda serviciile medicale considerate necesare ca urmare a actului medical propriu.